Tulburătoare tinerețe

Pură, înserarea învăluie munții.
Încet, îndepărtatul ochi al zării
se-nchide. Pătrunde îmbietor somnul
în câmp și adânc în pădure.
Odihnă însă n-are dorul.
De tine alături să fiu
pe-nsoritele meleaguri
ale dragostei noastre
fără-de-moarte.
Neobosite, doar gândurile
își urmează
nesfârșita lor drumeție.

 

Surpriza

Căzuseră stelele toate
în prundul izvorului,
și-n oglinda de cristal
ca nestematele lumină iradiază.
Cu nesaț-nesăturat privindu-le,
cu perlele din ochii tăi,
iubit-o, asemuindu-le!

 

Supremă măreție

Triumfal sau nu,
cu sau fără alai,
pe Poarta Neîntoarcerii
păși-vom cu toții,
unul câte unul,
stingheri sau de-avalma!
Cu toate acestea,
nu cânt neființa,
ci ființa și viața
pentru că ce măreție
mai supremă e decât Ea?
Să cuprinzi în brațe
ființa pe care o iubești,
să știi că cea care
duios la piept te strânge,
te iubește.
Mai măreț decât acesta
ce poate fi?